COSMETICA. Lazar nu s-a sfiit sa-si roada unghiile la vedere. Colegii lui au facut-o la vestiare Soarta. „Visiniii” au explodat de bucurie dupa golul lui Cesinha. Au privit, apoi, neputinciosi, cum o echipa germana urca in autocar castigatoare Alexandru Mazilu, Cristian Blanuta Victor Socaciu are cuvantul. Imnul Rapidului. Nemtii, cu privirile indreptate, usor ironic, inspre tribunele de care si lui Copos ii este rusine, n-au ce face si-l asculta. Socaciu aproape ca-si da duhul, dar, noroc, ca imnul ale carui note el le-a scos se incheie. Buga loveste primul. Mingea. O petarda aterizeaza pe gazon. Un pompier da tare cu piciorul in ea. O stinge. Degeaba. Cel putin 30.000 de franci elvetieni, amenda de la UEFA, vor zbura din buzunarele zgarcitului patron giulestean. Cesinha este primul care-l incearca pe Blazek. Portarul intinde o palma si evita golul. Doua minute mai tarziu, Zotta sare ca ars de pe banca. E in culmea fericirii. Acelasi Cesinha a pus perfect capul: 1-0. Bergodi abia se mai vede din fumul lasat de o noua petarda. Ramane ingandurat. Nu tresare nici la sutul lui Maldarasanu. Parca stie ce-l asteapta. Kluge preia cu pieptul, cu barbia, cu gatul, cu ce naiba o fi facut-o, si apoi egaleaza. Buga, Cesinha si Boya il ridica in slavi pe Blazek. Pauza. Bergodi muta. Lazar, in locul lui Grigore. Rapidul incepe in forta. Sapunaru si Buga dau tonul. Jocul curge spre poarta nemtilor. Si ce daca! Misimovic baga interiorul de la 17 metri si… Giulestiul plange. 1-2. Plange si Cesinha si trage afara. E gata. Nemtii degajeaza, si degajeaza, si… se califica in grupele Cupei UEFA. Chiar daca Lazar egaleaza in minutele de prelungiri.